ADVERTORIAL: A VI-a ediție a VINTEST București promovează campania “Iubesc Vinul Românesc”
București, 17 octombrie 2016, Invitație la degustare și la dezvoltarea unei relații cu vinurile autohtone. Aflați mai multe despre soiurile autohtone în cadrul Bibliotecii de Vinuri de la Salonul Vintest București.
La nivel urban sunt aproape 360.000 de români care beau vin săptămânal. 8 din 10 români care fac asta sunt direct implicați în alegerea mărcii de vin. Se poate observa o tendință de a consuma mai degrabă vinuri seci sau demiseci, atât albe cat și roșii. 4 din 10 își produc singuri vinul pe care îl consumă, urmați de 3 din 10 care cumpăra sticle de vin din magazine. Cei mai mulți dintre ei sunt în București.
Pentru aceștia, dar nu numai, Salonul de vinuri Vintest pregătește anul acesta Biblioteca de Vinuri Autohtone. O inițiativă de a împrieteni consumatorii de vin cu soiurile autohtone de vinuri, de a le oferi posibilitatea să le deguste și să discute despre ele într-un cadru relaxat, alături de alți pasionați sau interesați de vin. Un număr de 20 de degustări susținute de oenologi sau somelieri vor fi oferite pe parcursul celor trei zile de salon tuturor persoanelor interesate să afle povestea din spatele soiurilor autohtone. „În urma acestor degustări, 600 de persoane vor fi mai bogate în cunoștințe, vor încerca să își acomodeze papilele gustative fiecărui soi și vor găsi totodată și răspunsul la întrebarea care vin este cel mai apropiat de gustul personal.”, declară Lucia Pîrvu, expert degustător și organizator al evenimentului.
Pe langă aceste degustari inedite, la standurile producatorilor de vin vor putea fi degustate mai mult de 220 de vinuri. Nu numai papilele gustative vor fi solicitate la Salonul de Vinuri Vintest București. Arta, pictura, literatura vor fi si ele prezente și vor oferi o bucurie consumatorilor de frumos.
Alături de vinul producatorilor și degustarile tematice, în cadrul Salonului Vintest 2016 vor fi prezente și utilajele de vinificație, accesoriile necesare pentru obținerea produsului finit, oferte și pachete de turism vitivinicol. Cu ocazia aceasta consumatorii de vin se vor putea familiariza cu întreg procesul de fabricație al vinului pe care îl consumă si pot afla mai multe informații despre cum ar putea vizita crama preferată.
Salonul Vintest se desfăsoară în acest an la Sala de Marmură, în cadrul Casei Presei Libere din București, pe parcursul a trei zile: 28,29 și 30 octombrie. Printre cramele importante care vor participa se numară: Domeniile Sâmburești, VINARTE, Domeniile Anastasia, Crama Hermeziu, Casa de Vinuri Cotnari, Vincon România, Crama Rătesti, Crama 1000 de Chipuri, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Dealul Dorului, Crama Histria, Cricova, Călărași Divin, SCDVV Pietroasa.
Vintest susține eforturile campaniei „Iubesc vinul Românesc”, o campanie de informare și educare inițiată în 2014 de expertul degustator Lucia Pîrvu, Vinvest – salonul de vinuri din Timișoara – și Asociația de Cultură și Promovare a Vinului. Cu scopul de a trezi interesul și curiozitatea consumatorului față de universul aparte al unei crame și de a-l provoca să interacționeze personal cu oamenii locului, echipa compusă din Lucia Pîrvu și Vinvest organizează în fiecare an un tur al unor zone viticole de interes.
Pentru mai multe detalii despre Salonul de vinuri Vintest și campania Iubesc Vinul Românesc vă invităm să accesați pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/vintest/.
NOUTATEA EVENIMENTULUI IVR
In cadrul salonului o reprezinta organizarea unei BIBLIOTECI DE VINURI AUTOHTONE
In cadrul etajerelor acestei biblioteci producatorii de vin vor avea ocazia sa isi prezinte vinurile autohtone, vinuri cu denumire de origine controlata – DOC, vinuri cu indicatie geografica – IG, vinul varietal. Sticlele cu soiuri romanesti pozitionate in aceasta biblioteca vor avea povestea lor, vor constitui chiar o imagine a Romaniei viticole. In spatiul dedicat BIBLIOTECII DE VINURI AUTOHTONE vor avea loc „vernisaje” ale soiurilor romanesti prezentate de fiecare producator in parte , intr-un program desfasurat si anuntat pe perioada celor 3 zile de eveniment, publicul auditor va fi rasfatat nu numai cu povestea vinului ci si cu degustarea si dezbaterea acestuia. Alaturi de vinurile autohtone vor sta si cupajele de soiuri de vin, o arta si competitie de zi cu zi a oenologilor. Atat vinurile autohtone cat si cupajele vor primi un clasament, o ordonare in urma fiecarui „vernisaj” de catre degustatorii – iubitori de vin. Castigul evenimentului va reprezenta trecerea pragului cat mai multor iubitori de vin, arta si cultura in BIBLIOTECA DE VINURI AUTOHTONE.
DESCRIEREA EVENIMENTULUI
In aceasta toamna continuam Campania IUBESC VINUL ROMANESC si invitam producatorii de vin recunoscuti prin portofoliul lor de vin, pentru a prezenta diversitatea de vinuri autohtone, DOC, IG, vin Varietal.
Pasionatii, iubitorii de vin, profesionistii sunt asteptati pe parcursul a 3 zile atat la BIBLIOTECA DE VINURI AUTOHTONE cat si la fiecare producator in parte sa isi delecteze papilele gustative cu circa 222 de vinuri de calitate, vinuri autohtone, DOC-uri, IG-uri, vinul varietal, cupajele, ce provin din toate regiunile viticole ale Romaniei, Alaturi de vinul producatorilor vor fi prezente utilajele de vinificatie, accesoriile necesare pentru obtinerea produsului finit, oferte si pachete de turism vitivinicol.
Leave a Reply