Relatare de la Vinvest 2013 – Timisoara
In acest an, salonul VINVEST 2013 Timisoara a fost anuntat prin 7 evenimente care au avut loc in perioada 19 decembrie – 15 aprilie: Conversatie si Vin, Degustare de vinuri rosii de la Crama Oprisor(Vestik&VINVEST), Degustare de muzica si vin (VINVEST&Calpe Gallery), Cupaj/Colaj Super Assemblage (VINVEST&Calpe Gallery), Vin intelligent pentru HoReCa si prieteni, 10 ani de VINVEST – conferinta de presa la Bucuresti si conferinta de presa la Timisoara.
In perioada 19-21 aprilie au fost prezenti la Timisoara 45 expozanti, producatori si distribuitori de vin, cat si reprezentanti ai serviciilor conexe vinului. Jidvei cu vinuri din Tarnave, Transilvania, a venit la Timisoara cu două soiuri noi de vin din gama NEC Plus Ultra – Roze şi Chardonnay, vinuri tinere din 2012. Casa de Vinuri Cotnari din Moldova a prezentat doua vinuri lansate recent – Grasa de Cotnari vinificata in sec si Busuioaca de Bohotin vinificata in sec. Agrofam Holding Fetesti si SCDVV Pietroasa au adus vinuri din Muntenia, Budureasca a lansat Rhein Riesling Sec 2012 si Origini Cabernet Sauvignon demidulce 2012. Domeniile Dealu Mare Urlati a prezentat in premiera Rose Baricat 2012 – editie limitata. Crama Basilescu si Domeniile Anastasia au adus vinuri din zona Dealu Mare. Crama Oprisor din judetul Mehedinti a prezentat Cutia Paleologu, cupaj din2008, iar Cramele Recas si Petro Vaselo au venit cu vinuri medaliate din zona Banatului. Domeniile Boieru, Liliac the Wine of Transilvania si SCDV Blaj au lansat vinuri din Transilvania, Domeniile Samburesti, din zona Olteniei, a prezentat in premiera la Timisoara Chateau Valvis – Cabernet Sauvignon 2009. Domeniile Sara a adus vinuri din zona Buziasului, SC INTERVITT SRL din Zimnicea a lansat in premiera vinurile / gamele Nobilitas si Crama Voievodului, TM INOX distribuitor exclusive al vinurilor Villa Iustina, a prezentat vinuri exceptionale din Bulgaria. Wine Princess a adus vinuri din Minis, judetul Arad, pe cand Wine Ro, vinuri din Dobrogea. Crama Borha le-a prezentat timisorenilor vinuri din Spania, iar Heinrig Distribution a incantat vizitatorii cu vinuri din Australia, Spania, Franta, Italia, Statele Unite ale Americii, Chile. Magazinul online Marvin Wine Shop a fost deschis oficial la VINVEST 2013. Momentul a fost punctat cu vinuri din import Bulgarini/Italia si Viu Manent/Chile, disponibile online pe marvin wine-shop.ro. Moez Gmbh a prezentat vinuri de la 5 crame din Germania, regiunea viticola Reinhald Pfalz.
La deschiderea oficiala a salonului au fost prezenti vicepresedintele Consiliului Judetean Timis Marian Vasile in calitate de partener si Presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis Georgica Cornu in calitate de co-organizator, dna Florica Chirita, Director al Departamentului de Relatii Economice cu Mediul de Afaceri, Dan Boboc, presedintele Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania. Reprezentanti ai Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole, ai Oficiului National al Viei si Produselor Vitivinicole, ai Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania, ai Organizatiei Somelirilor din Romania 2011, precum si ai Ordinului de Cavaleri ai Vinului Szent Vince din Szeged au fost prezenti la Timisoara cu ocazia Editiei Aniversare.
Tot in aceasta perioada, 17-18 aprilie 2013, a avut loc Concursul National de Vinuri si Bauturi Alcoolice, editia a VIII-a, in Sala Dunarea, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara. Presedintele juriului, Petre Badea, a confirmat prezenta in concurs a 120 de probe de vin, dintre care majoritatea au fost vinuri tinere, din anul 2012. Decernarea medaliilor a avut loc sambata, 20 aprilie, la ora 12.00. Marea Medalie de Aur la Vin Rosu a fost oferita celor de la Budureasca pentru Shiraz 2011, iar Marea Medalie la Vinuri Albe au obtinut-o Cramele Recas, pentru Cocosul dintre vii, Chardonnay, 2012. Marea Medalie de Aur la Bauturi Alcoolice au castigat-o cei de la Vincon Vrancea, cu Jad vinars XO, 1978. In total, au fost acordate 21 de medalii de aur si 12 medalii de argint. http://vinvest.ro/rezultatele-concursului/
Un eveniment care s-a desfasurat in premiera la VINVEST, a fost Gala Vinului Premium. In 20 aprilie, la ora 14.00, in prezenta d-nei ministru Maria Grapini, a presedintelui Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania, Dan Boboc, a dlui profesor Dorin Popa de la Centrul de Cultura si Civilizatia Vinului Millesime, a dlui Marian Timofti, presedintele Organizatiei Somelierilor din Romania, a oenologilor si somelierilor de la 18 crame a debutat acest eveniment care s-a desfasurat in doua etape. Întâlnirea a debutat cu degustarea vinurilor albe: Viata Lunga, Feteasca Alba, 2009 de la Agrofam Holding; Colocviu la Roma, Tamaioasa Romaneasca 2011, Casa de Vinuri Cotnari; Episcopal, Traminer-Pinot Gris-Sauvignon 2009, Domeniile Boieru; Cocosul dintre vii, Chardonnay 2011, Cramele Recas; Nobilitas, Cramposie 2011, Intervitt; Maria, Pinot Gris 2011, Jidvei; Liliac, Sauvignon Blanc 2011, Liliac The Wine of Transilvania; Anselman, Riesling Spatlese 2011, Moez GMBH; Alb de Petro Vaselo Chardonnay 2011, Petro Vaselo; Muscat Ottonel 2009 SCDVV Blaj; Tamaioasa Romaneasca 1990 SCDVV Pietroasa, dupa care s-a facut o pauza de o ora in care invitatii au fost invitati la un bufet suedez. Degustarea vinurilor rosii a debutat cu Mavrud&Rubin 2009, Villa Iustina, distribuitor TM INOX si a continuat cu Stonewine, Feteasca Neagra 2011, Wine Princess; Alira, Merlot 2009, Wine ro; Chateau Valvis, Cabernet Sauvignon 2009, Domeniile Samburesti; Enate, Crianza 2006, Crama Borha; Incantation, Feteasca neagra-Cabernet-Merlot 2009, Dealu Mare Urlati; Domeniile Anastasia, Cabernet Sauvignon 2011.
Alaturi de 50 de jurnalisti din Timisoara, au participat la salon in jur de 40 de jurnalisti din Bucuresti si din alte zone ale tarii. A fost prezent la eveniment si jurnalistul polonez Michal Cessanis de la National Geographic Traveler. Centrul de Cultura si Civilizatia Vinului Millesime din Oradea si Clubul Degustatorilor de Vin Neautorizati din Arad au avut la randul lor numerosi invitati. Jurnalistii au fost nelipsiti de la toate evenimentele organizate in aceasta perioada, iar in doua dupa-amieze au degustat vinuri in prezenta gazdelor la Wine Princess – Minis, judetul Arad si la Cramele Recas, in judetul Timis.
Multumiri tuturor expozantilor si partenerilor!
Leave a Reply