Cu regret anunțăm împlinirea a 3 ani de când ne-a părăsit profesorul nostru drag, Viorel Stoian. Ne lipsește și ne gândim la el.

Dumnezeu să-l odihnească.

Mai jos un modest omagiu sub forma unui articol apărut pe Vinul.Ro, în anul 2013.

O intalnire cu profesorul Viorel Stoian este o incantare, chiar daca discutia nu se poarta neaparat in jurul vinului. La 76 de ani, orice om are ceva de spus, insa daca e cineva care poate afirma fara pic de exagerare arhicunoscuta replica „viata mea e un roman”, Viorel Stoian ar putea s-o faca linistit. Dar cand ecuatia intalnirii contine si termenul vin, incantarea atinge cote nebanuite. O veritabila enciclopedie in domeniu, Profesorul are multe de povestit. Fidel trairii pe care si-o afirma si in cea mai iubita opera a sa, Marea Carte a Degustarii Vinurilor „am avut (si inca mai am) senzatia ca ma trec, ma consum, fara a lasa in urma ceva util pentru cei tineri in privinta cunoasterii vinurilor” Viorel Stoian ar vrea sa destainuie cat mai multe dintre cunostintele acumulate intr-o viata traita alaturi de vie si vin. Nu chiar pe toate, insa. In sertar, profesorul Stoian are un manuscris despre falsurile si marile greseli din vinul romanesc. Lucrarea este gata in proportie de 75 %, dar se pare ca nu va fi finalizata vreodata, cu atat mai putin publicata. „Si asa vinul, cea mai naturala bautura de pe fata pamantului, este lovit din toate partile in ultima vreme. Iar datoria mea este sa-l ajut, nu sa-i fac rau”, isi explica Viorel Stoian decizia de intrerupe, deocamdata, proiectul. Invatat de mic sa lupte, profesorul a trecut peste toate incercarile la care l-a supus viata, mai ales in ultimii ani. Diagnosticul sau este un adevarat tratat de medicina, intre care diabetul si tulburarile cardiace sunt cele mai inofensive afectiuni, prin comparatie cu celelalte. Nici macar accidentul vascular cerebral suferit in 2010 nu l-a ingenuncheat. Ba din contra, i-a adus o doza de umor pe care unii l-ar considera de-a dreptul cinic: „SIDA imi mai trebuie ca sa le am pe toate”, glumeste Viorel Stoian.

Crescut in viile Dragasaniului

Locul nasterii: Bucuresti, scrie pe actele de stare civila ale profesorului Stoian. Dar copilaria si adolescenta lui n-au nicio legatura cu Capitala. Viorel Stoian a copilarit in Dragasani, locul de bastina al tatalui, care, printre altele, detinea si aproape 10 hectare de vie. Vie la care muncise si inainte, dar si dupa Primul Razboi Mondial (a fost coleg de transee cu concitadinul sau, scriitorul Gib I. Mihaescu), pana cand tatal lui, bunicul profesorului, ii permisese sa se inscrie la facultate. Se inscrisese initial la Drept, ca asa era moda, dar dupa o discutie cu un coleg, s-a decis sa se mute la Farmacie. Cum la Bucuresti nu mai erau locuri, a plecat la Iasi, unde, „din 40 de studenti, doar doi erau romani, el si mama”, sustine Viorel Stoian. Mama care crescuse si ea aproape de vie, la Podu Turcului, asa ca afirmatia profesorului „am avut mai mult decat o atractie fata de vin” are o totala acoperire.

Comunismul, mai periculos decat razboiul

Singur la parinti pana la 7 ani, Viorel a fost crescut cu mare grija. „Am avut bona nemtoaica, si acum regret ca am uitat germana”, apoi a inceput scoala, la Dragasani. Dar dupa razboi totul s-a schimbat. Proprietari de farmacie si de vie, parintii lui Viorel Stoian au fost catalogati drept chiaburi si a inceput persecutia politica. „Din punctul meu de vedere, comunismul a fost o tragedie mai mare decat razboiul”, afirma profesorul Stoian, care, ca fiu de chiaburi, a avut noroc ca a fost lasat sa termine Scoala Viticola din Dragasani, pe care a inceput-o in 1949. N-ar fi vrut sa mearga acolo, avea alte vise, insa mama i se imbolnavise, situatia familiei devenise de-a dreptul incerta – tatal lui fusese arestat aproape patru luni in 1947, fara nici un mandat – si parintii au preferat sa-l tina aproape de casa. A fost, totu si, sef de promotie in fiecare an, chiar si dupa decesul mamei, in 1952. Dar acest amanunt nu l-a ajutat deloc, ba din contra. Talentat jucator de volei si de baschet, Viorel Stoian a fost scos din echipe de secretarul UTC, iar la final, desi era cel mai bun elev, nu a primit repartitie pentru facultate. Se impacase cu ideea ca va munci in vie, numai ca o circulara venita pe 21 august, prin care cei mai merituosi fii de chiabur aveau sansa sa se inscrie la examenul pentru admiterea in invatamantul superior, i-a schimbat viata. A plecat la Bucuresti numai cu o adeverinta in care directorul scrisese ca a avut cele mai bune note din intreaga scoala. Dosarul lui era la IAS, acolo unde urma sa fie incadrat. „Am dat peste un suflet mare, Garlesteanu, care s-a dus la profesorul Davidescu si i-a explicat situatia mea. Acesta m-a acceptat, sub conditia depunerii dosarului, asa ca a doua zi am intrat in examen. Eram ultimul pe lista, al 321-lea, dar, la publicarea rezultatelor, am fost primul. A fost cel mai mare succes al meu, pentru ca a fost hotarator pentru destinul meu”, povesteste profesorul Stoian. Dar persecutiile nu se incheiasera. Pe acea vreme, studentii isi satisfaceau stagiul militar in timpul facultatii, mergeau la instructie cate o zi pe saptamana. La final, cand toti colegii lui devenisera sublocotenenti in rezerva, Viorel Stoian a primit un livret pe care scria soldat neinstruit. „Ei au crezut ca-mi fac un rau, dar mie mi-a convenit, ca am scapat de convocari. Slava Domnului, de-a lungul vietii nu m-a intrebat nimeni de ce sunt doar soldat”, rememoreaza profesorul. „Chiar si in timpul examenului de stat tresaream de fiecare data cand se deschidea usa. Ma temeam ca vin sa ma scoata din examen”.

Mai mult.