Drăgaică Rosie, Tormentum, Smerenie si Passarowitz sunt vinuri-eveniment, pe care profesorul Liviu Grigorică le-a asamblat din cele mai bune licori produse la Crama Oprisor. Alături de cele trei vinuri din ediţia limitată Erotikon, se numără printre puţinele vinuri cu adevărat europene produse vreodată în România. În plus, aceste vinuri s-au născut complet atipic: întâi a fost stabilit un concept, apoi au fost asamblate vinurile astfel încât să „rimeze“ cu eticheta.

Aţi ajutat la „nasterea“ unor vinuri cum rar s-au văzut în România. Cum aţi ajuns în acest proiect?
Întâmplarea a făcut să mă intersectez cu cei de la Carl Reh Winery chiar în perioada în care se pregăteau de rebranding si de repoziţionare. George Moisescu avea conceptul, Rodica Ana Căpăţână, directorul general, se pregătea să investească în aceste idei, iar crama avea deja pregătite vinurile făcute de Veronica Gheorghiu si Dragos Dumitru. La propunerea lui George Moisescu, am fost chemat să încerc să asamblez vinurile din această serie. Si, din fericire, la Oprisor am găsit tot sprijinul de care am avut nevoie, cu o transparenţă si o deschidere totale. În primul rând, am găsit acolo ceea ce era cel mai important: materie primă de o calitate excelentă. În al doilea rând, m-a ajutat organizarea perfectă, germană, a cramei, cu fiecare vin perfect descris, de la strugure până la butoi, astfel încât să-ţi fie usor să te misti printre ele. În fine, am găsit o mare varietate de vinuri, produse prin diverse tehnici de vinificaţie si maturare.

Care este filosofia din spatele acestor vinuri?
Gama a avut un parcurs atipic. Când am ajuns să mă implic în acest proiect, etichetele erau deja gata. Nu stiu dacă s-a mai întâmplat vreodată asa ceva în România. Eu urma să fac vinuri care să poată fi vândute sub acele branduri. A contat mult experienţa mare pe care o au toţi cei implicaţi, buna cunoastere a pieţei si a consumatorului, asa că a fost suficient să ne întrebăm ce am dori să găsim într-o sticlă care se numeste Smerenie, de exemplu.

„Nu poţi face un robot să creeze“
Si cum funcţionează? „Se aprinde beculeţul“ când nimeriţi cupajul potrivit sau sunt aproximări laxe, e suficient să se apropie cât de cât vinul de brand?
Atunci când stii ce vrei si îţi alegi materiile prime, faci o variantă, două, nouă, câte este nevoie. De obicei „se aprinde beculeţul“, dar contează mult si testul pe care îl faci cu ceilalţi, când pui pe masă un pahar sau două si spui: „Asa cred că ar trebui să arate acest vin“. Dacă si ei găsesc în pahar ceea ce ai vrut tu să găsească, senzaţiile pe care ai vrut să le induci, atunci ai realizat cupajul potrivit. De la sugestiile făcute de mine au rămas vinuri exact în acea formă, la altele s-au făcut adăugiri, modificări… Dar a fost important faptul că stiam deja ce vrem să facem, adică vinuri cu putere de îmbătrânire, expresive, complexe, si într-un stil care nu a mai fost abordat până acum în România.

Aţi lucrat cu eprubete si instrumente de măsurat sau v-aţi bazat pe simţuri?
Nu m-au interesat parametrii fizico-chimici, desi se poartă prin lume deciziile luate pe baza concentraţiei alcoolice, a extractului, acidităţii… Există chiar si proiecte pentru aparate care să înlocuiască omul în acest domeniu. Se caută reţeta pentru vinuri perfecte, pe baza analizei chimice… Însă, asa cum poţi să faci un robot care să deseneze, dar nu unul care să creeze, nu am vrut să mă las prins în capcana acestor descrieri tehnice ale vinurilor.

„Nu e suficient de dezechilibrat!“
Si ce se poate găsi într-o sticlă de Drăgaică Rosie? Ce poţi, ce ar trebui să înţelegi dintr-un Tormentum?
La Drăgaică, ne-am propus să facem un vin pentru horeca, însă unul care să poată fi băut cu plăcere si acum, si peste 10-15 ani. Cred că cel pe care l-am creat va atinge maturitatea peste vreo trei ani, însă poate fi băut la fel de bine si astăzi. E un vin care nu te răscoleste, un vin care se asortează usor la orice mâncare. Practic, e o îmbinare între lumea veche si lumea nouă a vinului. Spre deosebire de el, la Tormentum e altă poveste. Mi-a spus Moisescu: „Asta trebuie să fie un vin despre zbuciumul interior, să fie profund dezechilibrat. Să fie mai ciudat decât cele mai ciudate vinuri din Languedoc“. Si am avut câteva propuneri care s-au izbit de răspunsul „nu e suficient de dezechilibrat“. În schimb, la Passarowitz, povestea nu are legătură cu sufletul, ci cu istoria. În urma păcii de la Passarowitz, Oltenia a trecut de la turci la Habsburgi, iar noi am încercat să descriem un „oltean civilizat“. Să arătăm că cei de la Carl Reh sunt nemţii Olteniei. Asa că am strâns ce are Oltenia mai bun de oferit si am adăugat tot ce se poate considera ca îmbunătăţire tehnologică, în spirit german. Am creat un vin usor sălbatic, care aduce aminte de o boemă în formare. Oricum, e un vin diferit complet de vinurile cu care ne-am obisnuit. Însă cel mai greu a fost la Smerenie, unde George Moisescu m-a pus să fac un vin care să evoce o chilie curată de măicuţă. El amintea de parfumul discret de tămâie care vine din biserică, eu mi-am amintit de gutuile puse la păstrat în fereastră si a iesit un vin pe care cei care l-au gustat l-au considerat remarcabil. Eu îl consider ca fiind complet si „altfel“ decât ce oferă astăzi piaţa.